Change … ment.

De la Management la Leadership, de la complexitate la schimbare, de la viziunea la resurse. Cam asta am facut eu astazi, ca am inceput si eu cu cele doua grupe ale mele Codecs la modulul 6 – de la complexitate la schimbare.

Trebuie sa recunosc ca am crezut ca va fi aiurea, ca voi avea emotii, ca ma voi pierde, ca nu o sa mai stiu cum ma cheama, sau de ce naibii ii am pe toti aia in fata mea )  That was not funny at all. Totusi, a mers mai bine decat ma asteptam, chiar mult mai bine. Inafara de 2-3 minute de crispare pe care le-am avut si eu, in fata fiecarei grupe, totul a mers foarte natural.

Daca la prima grupa am ajuns chiar la timpul limita pentru ca am luat un maxi-taxi care a zis ca merge la Piata Iancului, dar de fapt el ajungea doar la Soseaua Iancului, si anume la Electroaparataj, la a doua grupa am fost punctuala. Comunicare e eficienta atunci cand vrei sa transmiti un mesaj, dar, si mai mult, respectul de sine. Regula pe care mi-au spus-o chiar cursantii si pe care ei au cerut-o: simtim nevoia unui respect reciproc, cu orice am vorbi, de la femeia de serviciu pana la director.

Si nu numai. Astazi, am uitat sa ascultam. Nu mai stim cum sa o facem. Tratam totul superficial, iar multi dintre noi ne credem atat de egocentrici, incat ni se pare ca cei din jurul nostru sunt inexistenti, mai prosti, mai idioti si mai incompetenti. Ne grabim mereu, lumini trec pe langa noi fara sa le remarcam, sunetele se propaga fara sa le auzim; suntem mult prea preocupati de propria noastra persoana, in loc sa ne gandim si la altii.

Iar respectul pe care il avem pentru ceilalti se regaseste si in noi. Recunosc, cu noua generatie de copii manelisti, emo si pur si simplu “fashion victims” pe care eu, cel putin, ii numesc specimene neevoluate si tranzitorii in lumea asta efemera .. ei bine, cu generatia asta ar trebui sa ne impuscam. Sau pe ei. Nu trebuie sa ii mai lasam, nu trebuie sa ii mai intelegem. Am devenit nesimtiti. Pana si cand trebuie sa vindem un produs, din a carui vanzare am obtine un profit, majoritatea o fac in scarba, ca si cum ar trebui sa cumpar oricum, si ca si cum nu ar conta decizia noastra. De parca nu ar fi banii lor, ci ar pica din cer.

Mi-ar placea, in incheiere, sa invatam unii de la altii, sa invatam sa intelegem, atat partile bune cat si partile proaste, pentru a deveni mai complecsi si pentru a ne putea intregi noi insine. Sau mai bine ascult o manea.

Gata.

Pentru cele ce urmeaza, este un post personal.

De multe ori, ma simt depasita. Incapabila de a merge mai departe, de a deslusi ce e bine si ce e rau. Ma indrept spre aneantizare. Ma simt efemera si frivola, ca si cum nu exist. Si ma intreb de ce as conta, de ce ar trebui ca eu sa incerc sa fac o diferenta pentru cei din jur.

Incerc, si ma lupt din rasputeri. Dar totusi, cum dracului sa lucrezi drept voluntar? Asta ca sa deviez de la un subiect la altul. Ca mi s-a cerut si mie zilele trecute sa lucrez voluntar la o casa de copii. Totusi, cum sa faci asta? Adica statul da bani grei, care sunt furati de te miri-cine-stie cu “grande cojones” si pe urma se cauta fraieri care sa munceasca gratis, nu? Si aud raspunsuri puerile : “Da, dar stii, am o diploma si o sa ma ajute foarte mult!”.

Please mind the gap. Oricum, avem in toate companiile (multi)nationale, “recrutatori de oameni”, cum imi place mie sa ii numesc pe cei de la Resurse Umane, adica aia care angajeaza oamenii cei mai eficienti pentru acea companie. Bun. Toate bune si frumoase. Ce nu inteleg eu este urmatorul lucru: cum se poate, ca la un interviu, sa te uiti doar peste un CV facut mai mult sau mai putin de mantuiala – ce imi place este ca majoritatea companiilor nici macar nu cer “dovada” – sa il intrebi pe ala/aia doua-trei chestii si ZBANG! e angajat.

Si uite-asa ajungem o tara in care vom avea mai mult PR, Brand Manager, Exclusive Manager si multi alti manageri si lideri si mai stiu eu ce. Pana la urma, cine dracului mai munceste? Toti sunt obisnuiti s-o lase de pe o zi pe alta, daca se poate si maine, de ce sa fie azi si asa mai departe. Sunt oameni cu salarii “fabuloase” de 2000-3000 de euro pe luna, in comparatie cu un om care munceste cu “spinarea” pentru un salariu minim/mediu pe economie, si care tot ce fac este sa trancaneasca. Iar daca ii scuturi un pic, habar nu au cine a fost Stalin si Hitler (chiar, aaaa .. au trait in Evu` Mediu, nu?).

Vorbim despre mileniul 3, despre progrese tehnologie si mai stiu eu ce. Avem, doar la un click distanta, milioane de kb de informatii, numai sa vrem sa le accesam. Si cu toate astea, natiunea devine din ce in ce mai dobitoaca. Hai sa adoptam stilul din Vest, sa facem practica, si mai putina teorie. Perfect de acord, este ceea ce avem nevoie. Dar totusi, hai sa nu deschidem atlasul scolar si sa aratam ca Africa este in locul Groenlandei.