Primita de la Raluca, pe care o iubesc enorm

Daca eram o luna, as fi fost – Februarie, pentru ca imi place senzatia de frig care se impleteste cu caldura

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost – Luni, pentru ca am inceput saptamana in forta.

Daca eram o parte a zilei, as fi fost - Noaptea – dupa 11pm dau randament.

Daca eram un animal marin, as fi fost – Un delfin. Ca pot sa ma sarut. Si sunt si jucausa.

Daca eram o directie, as fi fost – Mergi drept inainte, faci prima la stanga, a doua la dreapta si ai ajuns la Muzeul de Istorie.

Daca eram o virtute, as fi fost – Rabdarea

Daca eram o personalitate istorica, as fi fost – Monroe.

Daca eram o planeta, as fi fost - Hm … Uranus. Sunt Varsator.

Daca eram un lichid, as fi fost – Vin rosu. Pentru ca simbolizeaza iubirea.

Daca eram o piatra, as fi fost – Safir

Daca eram o pasare, as fi fost – Vultur

Daca eram o planta, as fi fost - Crizantema

Daca eram un tip de vreme, as fi fost – Senzatia de eliberare de dupa furtuna.

Daca eram un instrument muzical, as fi fost – O muzicuta.

Daca eram o emotie, as fi fost - Orgasmul.

Daca eram un sunet, as fi fost – Tipatul de bucurie.

Daca eram un element, as fi fost – Fier si apa.

Daca eram un cantec, as fi fost – Goo Goo Dolls – Iris

Daca eram un film, as fi fost – Pe aripile vantului.

Daca eram un serial, as fi fost – HOUSE.

Daca eram o carte, as fi fost – Nick Hornby – Turnul sinucigasilor

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost – tipa din Belle de Jour.

Daca eram un fel de mancare, as fi fost – Fructe de mare. De oricare.

Daca eram un gust, as fi fost – Picant. Ft picant.

Daca eram o aroma, as fi fost - Aroma pielii in momentul in care o saruti.

Daca eram o culoare, as fi fost – Violetul de dupa furtuna.

Daca eram un material, as fi fost – Satin.

Daca eram un cuvant, as fi fost – Nu.

Daca eram o parte a corpului, as fi fost – Ochii.

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost – Fericirea pura pe care o disimulez.

Daca eram o materie de scoala, as fi fost – Economie.

Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost - Bugs Bunny.

Daca eram o forma, as fi fost – Sfera.

Daca eram un numar, as fi fost – 7 sau 9

Daca eram o masina, as fi fost – Aston Martin

Daca eram o haina, as fi fost – o abolla.

O dai mai departe cui o cere

Sunt dificila, sunt perfectionista, posed un orgoliu mai mare decat casa uneori si asta este cam greu de remediat. Sunt acida, rea de multe ori, imi place sa atac, sa enervez, sa motivez. Pentru ca stiu ca asa mi-ar placea sa mi se faca si mie – acea provocare intelectuala si personala care sa ma fascineze, sa ma antreneze si sa ma tina mereu in priza. Am nevoie de actiune, de un fel de a fi. Imi place sa lupt ca sa am ceva, pentru ca altfel nu ma pot bucura de el. Poate ca gresesc in toata atitudinea mea, poate ca este o refulare, dar … nu stiu.

Nu vreau sa mi se spuna ceea ce vreau sa aud, vreau sa fiu contrazisa cand nu am dreptate, vreau sa mi se explice. Nu vreau romantism. Nu din prima. Vreau mai intai acea chestie bazata pe cunoastere, pe respect reciproc, pe incredere deplina si siguranta oferita. Ca apoi sa pot sa ma daruiesc in sensul erotic, sa nu mai fie ceva fizic, sa nu mai fim individualitati si entitati. Doar ca putini inteleg asta; si mai putini apreciaza. Nu vreau prieteni de umplutura doar pentru ‘a fi’ si a imi umple timpul cu ei cand ies in oras, ci oameni pentru care sa fac totul, sa contez pentru ei, sa stie ca au o baza in mine. Pentru asta nu iti trebuie o relatie de ani de zile, ci una profunda si in care te intelegi tacit. Cand rezonezi pe aceeasi lungime de unda.

Cred ca cei mai buni prieteni ai mei sunt acele persoane care imi dau una in cap cand gresesc si imi spun negru pe alb ca sunt o idioata in anumite situatii. Si au dreptate; apreciez enorm de mult franchetea lor, faptul ca imi zic exact ceea ce eu de spus, fara sa ma supar sau sa ma enervez. Si de ce-as face-o? Sunt om, m-am nascut imperfecta, am nevoie de modelare, pe care o caut in mine si in cei din jur. Refuz sa cred ca un om isi creaza conduita singur, fara niciun ajutor din exterior. Bun sau rau. Si eu dau cu batu-n balta uneori. Si o fac urat. Numai ca invat din fiecare greseala a mea si incerc sa n-o mai repet, ceea ce sper sa si reusesc. Recitesc randurile de mai sus si imi dau seama ca sunt haotice si nu au nicio legatura pentru cel ce le citeste. Dar vad adevarul. Ma vad pe mine transpusa in cuvinte, imi vad punctele slabe, incapacitatile, iluziile.

Si dorintele. Nu sunt o insensibila si nu am fost niciodata, dimpotriva. Cred ca pun sentiment in tot ceea ce fac si traiesc cu pasiune orice moment, oricat de mic. Dar mi-e frica. Si nu imi e rusine sa recunosc. Iar acum ma duc sa invat. Vine BAC-ul.

Creat astazi, 28.05.2009. Pentru ca tin minte ca mai aveam un post asemanator. Meditand la sufletul pe care mi-l doresc sempitern si la gnoseologia de care nu dau dovada acum, considerandu-ma suficient de incapabila incat sa nu pot crea ceva, mi-am adus aminte de acel ‘ceva’ care mereu ma motiveaza: provocarea. Si m-am indreptat spre relatii: niciodata nu mi-am dorit un tip care sa fie al meu, in sensul ca sa stea dupa mine sau sa stiu ca este al meu. Imi place acel aer de mister, acea indoiala a zilei de maine, ca poate maine nu-l voi mai avea; am nevoie sa ma simt vie, sa stiu ca lupt pentru el, sa stiu ca trebuie sa ies machiata din casa in fiecare zi si aranjata, pentru ca el sa ma vrea; sa se mandreasca cu mine. Sa il respect pentru ceea ce este el, sa ma provoace intelectual, sa imi dea un imbold, sa ma sustina, sa ma enerveze, sa ma faca sa ma cert cu el, sa iasa scantei si sa recladim universul cu teoriile noastre inovatoare.

Sunt plina de sentimente, in ciuda faptului ca nu voi recunoaste asta. Ipocrita, hm… Asta deriva din faptul ca ma fortez sa nu imi arat sensibilitatea si devin ceva ce nu imi sta in fire, ce nu e natural, dar care, in cele din urma, ajunge sa se muleze asupra personalitatii mele si sa devina parte integranta a unui EU. Sunt Varsator. Am uitat ce inseamna asta; nu mai stiu sa visez, sa sper, sa incerc sa schimb lumea, sa am idei fixiste pe care sa nu mi le mute nimeni din loc, sa fiu altfel decat ceilalti, sa iubesc cu ardoare si sa ma daruiesc la fel; sa caut acea relatie care sa ma implineasca si sa nu ma arunc in bratele cuiva doar de dragul de a fi.

Nu mai ies in evidenta, nu mai sunt o pata neagra de non-culoare pe un fundal alb. Sunt parte a multimii, nedistincta. Ma numesc Ana-Maria Udriste si nimic mai mult; si vreau sa fiu libera, sa accept provocari, sa redevin ceea ce am fost candva, sa nu fi pasit in pragul acestei maturizari indolente, care ma acapareaza si nu ma lasa sa imi exprim personalitatea. Vreau sa redevin copil, sa nu imi pese, sa zambesc din suflet, sa citesc poezii si sa visez la printi pe cai albi care vin sa ma salveze. Sau sa scriu si sa ma daruiesc condeiului, sa imi pun amprenta asupra a ceva. Sa rad, sa nu fiu falsa, sa spun lumii cat de mult o iubesc pentru ca fac parte din ea. Imi doresc sa caut ce este mai bun in oameni, sa il descopar, sa fiu alaturi de ei, sa fiu inconjurata de o multitudine de idei spuse pe voci diferite, fiecare insemnand ceva. M-am saturat sa critic. M-am saturat sa incerc sa schimb persoane; sa imi lezez personalitatea si sa nu fiu eu insami …

Poate ca este in manifest al ipocriziei, poate ca nu. Totusi, faptele din ultima vreme vorbesc de la sine: pot sa fiu ceea ce vreau sa fiu, trebuie doar sa cred cu causticitate chestia asta. Dar regret. Mi-ar fi placut ca anumite persoane sa ma vada asa cum sunt, si nu ceea ce am vrut sa par. Cu asta, imi inchei elucubratia. Ma duc sa citesc “Mihail, caine de circ”.

Mereu mi s-a parut fascinanta noaptea. Nu stiu cum e pentru altii, dar pentru mine reprezinta oaza de liniste in care ma omor cu paronime de genul venal-venial sau dublete sau mai stiu ce adjectiv demonstrantiv. Nu asta imi era ideea de post momentan. Doar ca o intrebare germineaza in subconstientul meu de ceva vreme si abia acum cunoaste o inflorire: de ce majoritatea oamenilor nu stiu ce vor sa faca in viitor?

Nu ma refer aici neaparat la cei de liceu, care nici pana in momentul de fata nu au putut lua o decizie referitoare la facultatea ale carei cursuri vor sa le urmeze, pentru ca asta ar include un spectru destul de larg de optiuni DUPA. Dar cunosc oameni care mai au putin si termina si nu stiu ce vor sa faca, care merg pe ideea de ‘oi vedea ce-o fi in momentul x’. Nici macar nu sunt preocupati de bani, cum este trendul, sau de cariera, sau de … ceva. Domina indiferenta.

De mica mi-a placut sa imi trasez viitorul. Nu cu referire la familie sau cu abordare la probleme personale, ci la cariera si viitor in plan profesional. M-am vazut mereu facand o anumita meserie, pentru care m-as darui trup si suflet si as cauta sa excelez. De ce, cu toata mass-media, cu tot progresul tehnologiei cu toata facilitatea pe care o intalneste astazi comunicatia, oamenii sunt din ce in ce mai putin informati de ei insisi. Mai mult, vad un trend dupa ‘90 incoace: majoritatea oamenilor care termina o facultate ajung sa lucreze in cu totul alte domenii decat cele inscrise pe specializare. Si ma intreb de ce. Sa fie oare din cauza ca pe vremea comunismului exista un examen de admitere dur? Ca nu oricine putea sa faca o facultate? Ca nu era imperios o asemenea calificare? Asta ar fi insemnat ca mai cam oricine intra intr-o institutie de invatamant superior, stia exact ce vrea sa faca. Azi … hm, da, e martie, ma duc la SNSPA. Ah,da, e aprilie, vreau la ASE. Mai? Vai, dar inca mai am timp sa invat pt Medicina. Iunie? Dumnezeule, cred ca dau la particulara. Grrreat.

1. Sunt schimbatoare: a se vedea in par lung, scurt, roscat, brunet, etc.

2. Ochii mi se schimba in functie de stare: albastri cand plang, verde aprins cand sunt nervoasa.

3. Sunt loiala.

4. Ma vad conducatoarea unui grup de mercenari.

5. Am impresia ca sunt total nefeminina.

6.Daca as putea fuma o zi intreaga, as fi cea mai fericita.

7. Imi place masina mea, cu toate defectele ei

8. As munci de dimineata pana seara.

9. Nu as pune un barbat sa spele vasele, mi se pare demasculinizare totala. Si nici sa imi ia tampoane

10. Nu stiu ce inseamna certuri in contradictoriu. Eu imi expun punctul meu de vedere, tu pe al tau, incercam sa ne convingem unul pe celalalt. Nu merge, asta este, mergem mai departe, nu ne scoatem ochii.

11. Caut un tip ciudat, de preferat cu vreo inclinatie spre arme, cutite, batai, istorie etc.

12. Simt oarecum nevoia sa fiu protejata.

13. Superstioasa si nu prea.

14. Am un raft plin cu lumanari parfumate.

15. Si inca unul cu betisoare parfumate.

16. I like being cuddled.

17. Traiesc cu impresia ca trebuie sa lupt pentru tipul cu care sunt/vreau sa fiu, altfel nu mai vad rostul.

18. Nu imi place ca un tip sa stea dupa mine.

19. Dar imi place sa dorm la el acasa si sa ma trezesc langa el.

20. Si sa ii gatesc.

21. And look after him.

22. Nu sunt geloasa de nicio culoare.

23. Daca sunt inselata, prefer sa mi se zica and we move on.

24. Vreau un Astra GTC Negru. [ ciudat ]

25. Vreau sa intru la Drept si sa fiu o avocata de succes care taie in stanga si in dreapta.

26. Sa calatoresc … Thailanda, America de Sud, Africa hm … China, Japonia, Australia.

27. Imi place sa ma cufund in carti legate de istorie.

28. Cartea mea preferata e Magicianul de John Fowles.

29. Urmata de “Colectionarul”, tot a lui.

30. Ador cantecele de munte, de mars si asa mai departe.

31. Sunt oarecum rasista, desi incerc sa nu arat asta.

32. As omori toti tiganii. Negrii ii  vor urma de la sine.

33. Mi-as dori sa fac echitatie.

34. Ascult multa muzica, mai ales rock clasic.

35. Am trecut de perioada de black.

36. Imi place jazz-ul de chill-out.

37. Nu cred in dragoste la prima vedere.

38. O relatie se bazeaza mai intai pe respect reciproc si muuult mai incolo vine si dragostea.

39. Am “fobie” de telefonul mobil. Nu vorbesc decat chiar atunci cand trebuie.

40. La fel si cu messengerul.

41. Prefer sa stau la o cafea/ceai si sa vorbim fata in fata.

42. Dau mai mult decat cer.

43. Imi place sa fiu gazda perfecta.

44. Ador albastrul.

45. Si tocurile inalte. Plus de feminitate.

46. Am mai multe rochii acasa decat pantaloni.

47. Imi place sa ma daruiesc pasional si cateodata animalic.

48. Daca am ceva de zis, spun. Nu pot sa merg pe ideea ca trebuie sa tac din gura.

49. Ma opun ideii ca femeile trebuie sa taca. Desi vad ca toti tipii ok sunt combinati cu asemenea specimene.

50. Bunul gust, hainele de firma samd nu sunt asemanate stilului pitzipoanca.

51. Vreau o saptamana de escalada pe munte.

52. Il vreau pe EL.

53. Vreau sa scriu mai des.

54. Nu ies din casa fara 2 inele speciale – am piticii mei pe creier.

55. M-am saturat de boii care imi lovesc masina.

56. Ma intreb ce cauta Obama in functia de presedinte.

57. Sunt curioasa cand se va prabusi America.

58. Prea realista cu banii: stiu mereu cati am in portofel, cati am cheltuit si asa mai departe.

59. Mi-as cumpara mereu o carte in locul unei perechi de pantofi.

60. De aceea, am prea putine perechi de pantofi.

61. Parfumul preferat este momentan Kenzo.

62. Ador mirosul LUI cand vine transpirat si ma ia in brate. Cata masculinitate :”>
63. Sunt mamoasa cu cei din jur.

64. Dar nu imi place sa mi se raspunda si invers – cred ca e varsta.

65. Mi se pare un mare bullshit emanciparea femeilor. There are DO’s and DON’T’s. Men are better than us at many other things.

66. Inclusiv in bucatarie. :-<

67. Am o pasiune pentru instrumentele de scris. Ma bate gandul acum la un Waterman. Vedem dupa admitere.

68. Imi place sa fac sport. Daca as putea in fiecare zi, ar fi mai mult decat perfect.

69. Cand sunt plecata, nu dorm mai mult de 3-4 ore pe noapte.

70. In Bucuresti, am nevoie de vreo 6 ore de somn, altfel imi vine sa dau in cineva.

71. Ma enervez foarte, dar foarte greu.

72. Timida pana in maduva oaselor.

73. Habar nu am cum sa abordez un tip si devin penibila pana la urma.

74. Nu am idoli.

75. Mereu am zis ca ma apuc de fotografie.

76. Dar nu ma invata nimeni.

77. Urasc tipii care sforaie. Si ceasurile care ticaie.

78. Cu toate astea, dorm mereu cu un ceas la mana.

79. Nu suport sa iau pastile.

80. Fan al ceaiurilor.

81. Si al cafelelor.

82. Ador sa inot.

83. Mereu caut ceva nou.

84. Vreau sa fiu mai buna decat ceilalti.

85. Sunt fraiera.

86. Dar sociabila. Mult prea.

87. Daca ma suni la ora 3 noaptea, cel mai probabil o sa te ajut cu orice.

88. Am o pasiune sa vad cand mi se ia sange.

89. Sunt fascinata de ace de seringa.

90. Ma vedeam chirurg la un moment dat.

91. Nu inteleg ce e toata nebunia asta cu ciocolata.

92. Mananc foarte picant.

93. Am emotii in fata unui examen.

94. Sufar de dovezi, lucruri tangibile, palpabile.

95. Elimin mai multe toxine ca un om obisnuit.

96. Imi place sa ii corectez pe cei din jur la gramatica.

97. Franceza mi se pare mai frumoasa decat engleza. Si mai grea.

98. De aceea ma omor sa o invat.

99. Ma indragostesc imediat si tine ceva.

100. Sunt suma tuturor celor 99 de puncte de mai sus.

De cata vreme nu am mai scris pe blog, s-au modificat paginile, interfata si multe alte chestii la care ma uit ciudat, dat fiind ca eu sunt mai mult sau mai putin atehnica. As da-o pe engleza, dar parca ma tine ceva.

Ca tot mi-a fluturat pe la ureche in seara asta subiectul de discutie love, happiness, life and prospective actions. Pararampampam! Ca este el un subiect discutat si paradiscutat, asta este o alta chestie; suntem obisnuiti sa despicam firul in 14 si, mai nou, de ce nu, in 15. Dupa niste experiente mai mult sau mai putin nefaste, si nu numai, mi se par ca discutiile de genul asta, pe cat de “cool” par in sensul de maturizare, emancipare, exprimare de sentimente si asa mai departe, sunt o pierdere de timp. Rog auditoriul sa imi sara in cap pentru ca sunt mult prea realista, dar va invit sa mai stati un pic pana ce voi termina.  Nu mai vad rostul de a purta o discutie despre idealuri; el exista, sunt proiectate in imaginatia mea care poate le reflecta mai mult sau mai putin in realitate. Ma raportez la ele, ma judec, caut sa le implinesc, dar ele vor fi mereu mai sus decat voi putea eu atinge vreodata; poate ca nu cu totii facem la fel, dar eu sunt mai incapatanata.

Sunt efemera, facuta din pamant, metaforic vorbind. Maine ma voi preschimba in cenusa, iar praful osemintelor mele va fi suflat in aer pentru a ma imprastia peste tot, in semn de apartanenta a acestei lumi. De ce sa nu imi traiesc clipa? De ce sa tanjesc dupa o perfectiune pe care poate nicicand nu o voi putea atinge, doar de dragul de a fi? Trebuie sa ma limitez in prezent si sa imi dau seama ca poate nu sunt capabila sa realizez ceea ce imi doresc eu.

Ca mi-a venit acum in minte … ideea mea de iubire nu este de acea relatie in care un el si ea se sorb din priviri si sar unul pe altul ca animalele. Dimpotriva, iubirea nu exista din prima, ea se cladeste pe respect, pe comunicare si prin “caring for one another”. Ca tablou, vreau o camera, un semineu, doua pahare de ciocolata calda cu aroma de portcoale si scortisoare, culori calde in jurul meu si pe EL in bratele mele. Razand. Zambind. Cuibarindu-se si lasandu-se in grija mea. Atunci mi-as simti inima plina de bucurie si as rade cu pasiune. Si as iubi. Pentru ca i-as simti caldura corpului. Si siguranta. Da. Idilic, nu? Ca tot vorbeam de idealuri. Sa stiu ca in acea clipa, ce mi se va parea o eternitate, eu sunt a lui si el este al meu, doar pentru simplul fapt ca il ador, tin la el si il respect pentru ceea ce este. Mda…

Ca si ideea de fericire. La mine este oarecum amestecata cu libertatea. In imaginatia mea sunt pe un camp, primavara tarziu, inconjurata de maci si margarete, cu un cer de un albastru pur deasupra capului meu. Sa vad in fata linia orizontului ce imi uneste planul etern de cel terestru, iar padurea sa formeze un semi-cerc in spatele mle. Sa am un ipod care sa imi cante Annie Lennox – Miracle of love, sa incep sa fug, sa obosesc, sa ma trantesc in iarba si sa imi ascult bataile inimii. Sa privesc soarele jucaus printre nori, sa ii zambesc, sa ma alint in iarba si sa imi inchid ochii, lasandu-mi celelalte simturi sa perceapa lumea din jur. Sa simt, sa miros, sa aud, sa ma bucur de fiecare minune a acestei lumi complexe, sa imi inchipui peisaje fantastice si sa transcend spre altceva.

Din pacate, vin sarbatorile. Romantismul din mine iese la suprafata si nu am ce sa ii fac. Sunt indragostita. Da. De tot ceea ce e in jurul meu. Ador tot ceea ce ma face fericita. Hm … cineva cu ganduri rele?

Imi vine sa plang. Nu ironic, nu ca o refulare. Pur si simplu am un nod in gat pe care as vrea sa il eliberez. Sa nu fac nimic altceva. Doar sa fiu undeva sub clar de luna, sa plang, sa ascult fosnetul frunzelor si murmurul apei, sa simt adierea vantului tomnatec si nemurirea timpului ce ar trebui sa stagneze. Sa nu mai fiu pentru o clipa efemera, ci eterna. Iar apoi sa simt caldura ce ma inconjoara si ma calmeaza. Poate ca pana la urma sunt doar un copil si nimic mai mult.

Mi-e frica de sentimente. Patesc la fel ca un copil aflat in fata unei chestii nefamiliare lui. Nu stiu cum sa reactionez, cum sa ma comport sau ce ar trebui sa fac. Am stiu candva, acum … chiar daca mai stiu, e egal cu zero. Nu mai pot. Mi-ar placea sa pot sa fiu deschisa, sa imi permit sa imi astern sufletul pe tava si sa astept … ce? … conteaza oare? Mi-as dori … sa fiu vulnerabila, mai bine zis, sa arat ca sunt vulnerabila si nu o stana de piatra care bifeaza nume pe o lista. Sa am curaj si sa risc. Pentru ca … de ce nu?

Aud cum ceasul ticaie incet, in surdina, aproape impenetrabil. Nu ma mai recunosc, nu mai stiu cine sunt, nu stiu de ce sunt asa … Incerc sa visez cu ochii deschisi, sa proiectez iluzii si sperante, sa evadez din cotidian, sa simt ca planez si sa nu imi pese. Sa iubesc, sa ma daruiesc si sa fiu mandra de asta. Si sa vreau asta. Dar nu pot. Nu mai pot sa ma inalt, sa zbor, sa imi deschid aripile. Mi-e frica sa incerc, sa nu ma ranesc, sa nu mai fiu. Si totusi … constientizarea unei probleme ar trebui sa fie primul pas spre rezolvare, nu? Sau cel putin asa se zice.

Iar eu … ma constientizez. Ma conturez. Stiu cine esti, am o vaga idee despre ceea ce ar trebui sa fiu eu. Dar obscuritatea ma acapareaza. De ce as ceda, daca nu cunosc finalitatea? De ce as risca, cand nu stiu miza? De ce as iubi, cand nu aud ecou, pentru ca nu are de ce sa se izbeasca? Da … este un monolog adresat tuturor, un strigat disperat spre echilibru, o nevoie acuta de a fi … ocrotita? Sau de a simti ca cuiva ii pasa. Parca suna mai putin abstract.

Dar … da, ma daruiesc si apoi ma inchid in mine, imi strang aripile si imi plec capul. Ce e mai departe? Cui ii pasa? E o noua zi caruia ii voi zambi soarelui cand se va ivi de dupa nori, cand imi voi simti sufletul plin de bucurie la vazul unor copii care se joaca lipsiti de griji, cand voi uita de mine … si si cand ma voi simti implinita din lucrurile mici, insignifiante. Da … de ce as plange? Totul e relativ.

Titlul nu are nicio legatura cu filmul propriu-zis. Faptul ca am eu o semi-obsesie cu mititelul robot curatator de gunoaie e partea a 2-a, dar altceva vroiam sa subliniez aici. Pentru cei care l-au vizionat, tineti minte faza in care o femeie din scaun atinge maina unui alt tip din scaun, bla-bla-bla, interconexiune, sentimente, chimicale, etc? Eh, aici vroiam sa ajung.

Desi ideea mea de normalitate este oarecum diferita de cea a populatiei de rand, totusi nu pot sa observ doua fenomene antagonice. In primul rand, ne apropiem mai mult unii de altii, mai ales fizic, prin intermediul RATB-ului si al Metrorexului. Muritorii care inca nu se bucura de confortul unei masini personale stiu exact la ceea ce ma refer; fenomenul se extinde la casele de marcat de la Carrefour, Metro, Selgros. Sau unde este orice coada. Cata iubire pe noi!

Sarind cu subiectul discutiei un pic mai departe, ne cam indepartam unii de altii. Mai mult sau mai putin fiecare a invatat sa fie indepedent, sa mearga pe liniile trasate catre un viitor, si sa se puna pe el ca persoana pe primul plan si mai apoi pe cei din jur. Sa nu se inteleaga gresit. Sustin ca existenta competitiei este un lucru foarte bun pentru dezvoltarea unui individ, atat de plan sentimental, cat si legat de caracter si viziune, dar haideti sa nu o ducem catre exagerare.

Plimbare prin cluburi gen Bamboo, Fratelli, Pat, Turabo Society Club. Locuri care serios ca imi plac. Nu ceea ce sunt acum, ci conceptul in sine. Muzica ok, de toate genurile aproape, fite cat sa ne respectam, voie buna si preturi semi-piperate. Dar, in momentul in care eu (eu-l este aici un eu generic) merg acolo doar ca sa imi expun noua colectie toamna-iarna recent achizionata, ma pun la bar si astept sa ma agate un tip cu un SL, parca se cam duce ideea de ce inseamna cluburile astea. De ce nu le putem numi pur si simplu piata de desfacere? Macar asa stim exact cu ceea ce avem de-a face, fara sa ne ascundem dupa deget. Ah, da, am uitat de pudicitatea romanilor.

Iar legat de relatii legate de oameni, romanii in general prefera sa ii calce o masina pe strada decat sa intrebe pe unde s-o ia. Iar asta este cel mai banal exemplu. Eu (da, chiar eu), daca sunt intr-un loc unde habar nu am unde sunt, intreb. Pf, simplu si usor. Ca si in trafic. Facem noi pe durii, dar mereu cand am rugat pe cineva ceva frumos, nu am fost refuzata. Sunt fata si pitizpoanca, e o idee.

Apropos de pitzipongeala, check out this –> here

Fost-am intrebata de ce nu mai scriu. Dintr-un motiv ft simplu. Pentru ca in ziua de azi toata lumea are blog, toata lumea vrea sa isi exprime punctul de vedere, pe care il crede cel mai corect cu putinta. De ce ar citi cineva inca un post despre o tema dezbatuta pana in maduva oaselor? Mi se pare aberant. E absurd sa ridici in slavi sau sa cobori de pe piedestal o persoana pentru ca nu iti convine tie un argument. Sau doar pentru ca te-ai trezit cu fata la cearceaf si trebuie sa fii o oaie care sa isi urmeza turma. Iar de asta mi s-a luat pana peste cap. Asa cum mi s-a luat si de tara asta si de aproape toti oamenii care sunt in ea.

Multi vorbesc de schimbare. Numiti-ma sceptica, dar Romania nu o sa se schimbe niciodata. Sau, ca sa refomulez, cel putin nu in viitorul apropiat. Si nu pentru ca suntem indoctrinati din vremea comunismului, multe tari au abandonat amprenta acestui regim si s-au putut incadra in civilizatie, ci pentru ca suntem comozi si ne-am obisnuit cu un stil de viata care ne satisface. As putea incepe o discutie pe tema educatiei, dar ar fi in zadar, pentru ca stim cu totii ceea ce se intampla. 

Niciodata nu am lasat un comentariu pe un blog criticand omul. Critic ideea, daca e ceva de criticat, dar nu persoana care a scris-o. Ma intreb cati dintre noi stam vreodata sa ne punem in pielea unei persoane cand face o actiune si sa intelegem exact de ce a actionat intr-un anume mod. Este usor sa deschidem gura si sa spunem ce ne trece prin minte la acea secunda bine definita, dar sa gandesti … eh, asta este un proces complex si, cum prea bine vad in ultima vreme, inutil.

Sarind de la una la alta, sunt un mixtum compositum ciudat. Momentan nu stiu eu ce vreau de la mine insami. E ciudat sa ai anumite target-uri, sa vrei sa le implinesti, dar parca totusi lipseste ceva. Am nevoie de acea persoana care sa fie langa mine si sa ma ocroteasca oarecum ( independenta mea se va simti lezata ). Un imbold, un stalp de sustinere, un temnicier care sa nu ma lase sa trec in nebunie, un confesionar si un prieten. 

Sincer, nu stiu ce inseamna maturitate. Poate ca aveam o idee mai conturata acum ceva timp, dar care s-a estompat. In ultimul timp am intalnit oameni de 40 de ani care nu pot gandi mai mult decat niste dogme si niste cuie batute in lemn, si oameni de 20 de ani care aveau o viziune clara asupra a ceea ce vor si cautau multitudini de solutii viabile pentru probleme pe care le au. Asa ca, in ce masura conteaza anii care trec? Sunt ei un cumul de experiente? Sau daca nu invatam nimic din esecuri, probleme, victorii, tragedii, inseamna ca nu am dobandit nimic? 

Ma intreb uneori cum ar arata o societate in care oamenii sa se respecte. Sa putem sta in coada asteptand culoarea verde la semafor fara sa depasim coloana, sa ii lasam pe cei din fata noastra sa iasa din parcare sau parcheze fara sa ii claxonam si injuram, sa nu se ia nimeni de tine pe strada … sau, altfel spus, sa vorbim frumos. Pentru ca enervandu-ne, consumam timp si energie, si pe langa faptul ca suntem noi irascibili, ii facem si pe cei din jurul nostru sa fie la fel. Nu pot sa inteleg de ce ideea de politete este asociata cu ideea de ‘imbecilitate’. Da, imi place sa fiu politicoasa, sa zambesc cand rog pe cineva ceva, sa nu ma enervez daca cineva greseste, pentru ca e om, sa astept sa imi vina randul la ceva fara sa ma ambalez sau sa judec un sistem. Poate ca ma complac in situatie. Habar nu am. Am nevoie de aer.

And who says Americans are stupid? [ click pe imagine pt toata povestea ]