Sunt dificila, sunt perfectionista, posed un orgoliu mai mare decat casa uneori si asta este cam greu de remediat. Sunt acida, rea de multe ori, imi place sa atac, sa enervez, sa motivez. Pentru ca stiu ca asa mi-ar placea sa mi se faca si mie – acea provocare intelectuala si personala care sa ma fascineze, sa ma antreneze si sa ma tina mereu in priza. Am nevoie de actiune, de un fel de a fi. Imi place sa lupt ca sa am ceva, pentru ca altfel nu ma pot bucura de el. Poate ca gresesc in toata atitudinea mea, poate ca este o refulare, dar … nu stiu.
Nu vreau sa mi se spuna ceea ce vreau sa aud, vreau sa fiu contrazisa cand nu am dreptate, vreau sa mi se explice. Nu vreau romantism. Nu din prima. Vreau mai intai acea chestie bazata pe cunoastere, pe respect reciproc, pe incredere deplina si siguranta oferita. Ca apoi sa pot sa ma daruiesc in sensul erotic, sa nu mai fie ceva fizic, sa nu mai fim individualitati si entitati. Doar ca putini inteleg asta; si mai putini apreciaza. Nu vreau prieteni de umplutura doar pentru ‘a fi’ si a imi umple timpul cu ei cand ies in oras, ci oameni pentru care sa fac totul, sa contez pentru ei, sa stie ca au o baza in mine. Pentru asta nu iti trebuie o relatie de ani de zile, ci una profunda si in care te intelegi tacit. Cand rezonezi pe aceeasi lungime de unda.
Cred ca cei mai buni prieteni ai mei sunt acele persoane care imi dau una in cap cand gresesc si imi spun negru pe alb ca sunt o idioata in anumite situatii. Si au dreptate; apreciez enorm de mult franchetea lor, faptul ca imi zic exact ceea ce eu de spus, fara sa ma supar sau sa ma enervez. Si de ce-as face-o? Sunt om, m-am nascut imperfecta, am nevoie de modelare, pe care o caut in mine si in cei din jur. Refuz sa cred ca un om isi creaza conduita singur, fara niciun ajutor din exterior. Bun sau rau. Si eu dau cu batu-n balta uneori. Si o fac urat. Numai ca invat din fiecare greseala a mea si incerc sa n-o mai repet, ceea ce sper sa si reusesc. Recitesc randurile de mai sus si imi dau seama ca sunt haotice si nu au nicio legatura pentru cel ce le citeste. Dar vad adevarul. Ma vad pe mine transpusa in cuvinte, imi vad punctele slabe, incapacitatile, iluziile.
Si dorintele. Nu sunt o insensibila si nu am fost niciodata, dimpotriva. Cred ca pun sentiment in tot ceea ce fac si traiesc cu pasiune orice moment, oricat de mic. Dar mi-e frica. Si nu imi e rusine sa recunosc. Iar acum ma duc sa invat. Vine BAC-ul.
