De cata vreme nu am mai scris pe blog, s-au modificat paginile, interfata si multe alte chestii la care ma uit ciudat, dat fiind ca eu sunt mai mult sau mai putin atehnica. As da-o pe engleza, dar parca ma tine ceva.
Ca tot mi-a fluturat pe la ureche in seara asta subiectul de discutie love, happiness, life and prospective actions. Pararampampam! Ca este el un subiect discutat si paradiscutat, asta este o alta chestie; suntem obisnuiti sa despicam firul in 14 si, mai nou, de ce nu, in 15. Dupa niste experiente mai mult sau mai putin nefaste, si nu numai, mi se par ca discutiile de genul asta, pe cat de “cool” par in sensul de maturizare, emancipare, exprimare de sentimente si asa mai departe, sunt o pierdere de timp. Rog auditoriul sa imi sara in cap pentru ca sunt mult prea realista, dar va invit sa mai stati un pic pana ce voi termina. Nu mai vad rostul de a purta o discutie despre idealuri; el exista, sunt proiectate in imaginatia mea care poate le reflecta mai mult sau mai putin in realitate. Ma raportez la ele, ma judec, caut sa le implinesc, dar ele vor fi mereu mai sus decat voi putea eu atinge vreodata; poate ca nu cu totii facem la fel, dar eu sunt mai incapatanata.
Sunt efemera, facuta din pamant, metaforic vorbind. Maine ma voi preschimba in cenusa, iar praful osemintelor mele va fi suflat in aer pentru a ma imprastia peste tot, in semn de apartanenta a acestei lumi. De ce sa nu imi traiesc clipa? De ce sa tanjesc dupa o perfectiune pe care poate nicicand nu o voi putea atinge, doar de dragul de a fi? Trebuie sa ma limitez in prezent si sa imi dau seama ca poate nu sunt capabila sa realizez ceea ce imi doresc eu.
Ca mi-a venit acum in minte … ideea mea de iubire nu este de acea relatie in care un el si ea se sorb din priviri si sar unul pe altul ca animalele. Dimpotriva, iubirea nu exista din prima, ea se cladeste pe respect, pe comunicare si prin “caring for one another”. Ca tablou, vreau o camera, un semineu, doua pahare de ciocolata calda cu aroma de portcoale si scortisoare, culori calde in jurul meu si pe EL in bratele mele. Razand. Zambind. Cuibarindu-se si lasandu-se in grija mea. Atunci mi-as simti inima plina de bucurie si as rade cu pasiune. Si as iubi. Pentru ca i-as simti caldura corpului. Si siguranta. Da. Idilic, nu? Ca tot vorbeam de idealuri. Sa stiu ca in acea clipa, ce mi se va parea o eternitate, eu sunt a lui si el este al meu, doar pentru simplul fapt ca il ador, tin la el si il respect pentru ceea ce este. Mda…
Ca si ideea de fericire. La mine este oarecum amestecata cu libertatea. In imaginatia mea sunt pe un camp, primavara tarziu, inconjurata de maci si margarete, cu un cer de un albastru pur deasupra capului meu. Sa vad in fata linia orizontului ce imi uneste planul etern de cel terestru, iar padurea sa formeze un semi-cerc in spatele mle. Sa am un ipod care sa imi cante Annie Lennox – Miracle of love, sa incep sa fug, sa obosesc, sa ma trantesc in iarba si sa imi ascult bataile inimii. Sa privesc soarele jucaus printre nori, sa ii zambesc, sa ma alint in iarba si sa imi inchid ochii, lasandu-mi celelalte simturi sa perceapa lumea din jur. Sa simt, sa miros, sa aud, sa ma bucur de fiecare minune a acestei lumi complexe, sa imi inchipui peisaje fantastice si sa transcend spre altceva.
Din pacate, vin sarbatorile. Romantismul din mine iese la suprafata si nu am ce sa ii fac. Sunt indragostita. Da. De tot ceea ce e in jurul meu. Ador tot ceea ce ma face fericita. Hm … cineva cu ganduri rele?
