Rewind

Pentru prima oara in ultimele 3 saptamani, am reusit sa dorm 12 ore, iar corpul meu se simte mai putin epuizat. Problema mea este ca ma las prada viselor, ca de mai mult de o luna am un film ce se succede in subconstientul meu, fara ca eu sa pot face ceva. E ca si cum as trai o viata paralela de cea reala, dar pe care nu pot s-o opresc si s-o modific, unde nu am niciun cuvant de spus. Sunt doar un privitor, si nimic mai mult. 

Ceea ce imi aminteste de cartea Magicianul – John Fowles. Unde oamenii sunt actori pe scena vietii, lumea teatraa, absurdistan. Poate ca ceea ce visez sunt refulari ale comportamentului meu, ale greselilor pe care le fac, a ceea ce mi se intampla. M-am trezit acum 2 zile pur si simplu nemaiputand scoate un cuvant timp de jumatate de ora, pentru ca nu puteam pricepe ce se intampla cu mine. Poate ca asta este si motivul pentru care ma trezesc mai obosita decat m-am culcat. [ si nu, nu am activitati nocturne ].

Stiu ca ceea ce voi scrie acum va parea al naibii de ciudat. Dar, cati dintre voi nu ai visat franturi dintr-o scena ce va fi avut loc in viata reala mai incolo? Nu neaparat cu totul, dar putin din ea. Dar sa fie atat de evident incat s-o recunosti. Mie de prea multe ori. Atata timp cat visele mele sunt vesele, pline de culoare si voie buna, nu am nimic impotriva, dar … dar cand ceea ce mi se petrece in fata ochilor atunci cand dorm trece de limita oricarei imaginatii, mi se face frica. 

Ia-o de la capat si incearca. Vreau ca acum sa redescopar acel copil din mine, ca tot ce vrea e o vata de zahar si sa se bucure de tot ceea ce are. Nu as mai vrea sa cresc, sa ma maturizez sau sa ma emancipez. Vreau sa fac parte din trendul de fete care sunt teribiliste, arat mai mult a baieti decat a fete, cu parul tuns drept in acelasi stil, cu 20 de bratari de ate pe mana, pantaloni pana si ’shuzi’ de skate. Ah, pentru numele lui Dumnezeu, nu asta inseamna emancipare. Asta se numeste pierderea oricarei urme de feminitate, razvratire impotriva a ceea ce esti. Sau trendul ‘hai sa fim cool si sa ne machiem cu negru’. Trist. Asta a propos de vise, cand visez ca sunt una din ele.

Cred ca e timpul sa invat sa imi recastig respectul de sine. Sa imi dau seama de calitatile si defectele mele, sa fac o pagina cu pro si contra si sa trag concluzia, ca si cum ar fi vorba despre altcineva, si nu despre mine. Ca poate am eu o parere buna despre mine cand nu as avea de ce. Sau viceversa. Vreau sa fac prea multe, intr-un timp mult prea scurt si problema este ca nu mai gasesc motivatia in mine, pentru ca mereu merge si asa. Ceea ce este aiurea si ma blocheaza. Poate ar trebui sa las balta scrisul pe blog, ca oricum deja totul a devenit prea personal si sa ma apuc de ceva cu adevarat serios.