Energie

Nu, nu e reclama la Burn, Gatorade, Powerade, RedBull sau ceva ce contine o concentratie mare de taurina. Am energie, debordez de ea, de libertate, de voie buna. Rad, zambesc. Nu stiu daca o fac fortat sau nu, dar rad cu pofta, imi tresare inima, am uitat de oboseala, de stres, de orice. 

 Poate ca e efectul voluntariatului, sau al lui Teo Zidaru de pe urma caruia am o febra musculara de nu mai stiu cum ma cheama, sau al bauturilor amestecate de seara trecuta. Si totusi, increderea mea in mine e undeva departe rau, plecata pe plaiuri, cu trasuri mirifice brodate cu aur. Poate o sa revina, poate nu. Imaginea de sine conteaza mai mult si, atata timp cat inspir incredere, e bine.

Stupid sau nu, am ascultat azi Nickelback si pur si simplu saream prin camera, ma exteriorizam si nu am mai fost de mult asa. Daca asta inseamna maturizare, atunci am dat de dracu si nu mai stiu cum ma cheama. Mi-ar placea ca pentru o clipa sa inchid ochii si sa fiu exact cine sunt, fara sa ma ascund, fara sa imi maschez defectele, sa nu mai pozez in imaginea de fata care este pe placul tuturor si care zambeste frumos. Desi, atunci cand faci asta si iti pui sufletul pe tava esti luat de fraier si devii o persoana gri intr-o mare de oameni.

La naiba, mi se succed gandurile mai repede decat pot scrie. M-am convins ca sunt ciudata, de parca ar mai avea cineva nevoie de o confirmare, dar pozez in normalitate. Imi place sa frapez, pentru ca asa sunt. Imi vine in minte imaginea clasica-speciala a acelui copil inocent pe un deal a carui singura grija este sa se bucure de ce il inconjoara. Iar scenariul se poate extinde la modul in care are un zmeu sau sta si face baloane de sapun si nu are nicio grija. Libertatea deplina este definitia lui, pe care si-o exercita la maximum.

Nu vreau stabilitate, nu am nevoie de ea. Nu vreau viitor, vreau prezent. Eu nu stiu ce inseamna ziua de maine, nu am un plan pe 2 luni de zile. Da, am o tinta, am niste linii mari dupa care ma ghidez, dar nimic mai mult. Nu stiu ce imi rezerva saptamana viitoare, poate ma indragostesc, poate o sa urasc cineva, poate castig o bursa sau cunosc inca 10 persoane. Sau poate intru iarasi in depresia de care tocmai am scapat si nu mai am putere sa fac nimic. Habar nu am. Nu stiu daca acum cand ma voi baga in pat voi incepe sa plang sau imi voi pune ipod-ul si voi da Metallica la maxim. Nu stiu de ce, in ciuda faptului ca sunt realista, am incredere in oameni, desi afirm sus si tare ca nu e adevarat. De ce caut sa ma mint pe mine insami, sa gasesc portite de iesire.

Vreau totusi sa invat sa ma accept asa cum sunt. Sa stiu ca da, ma ranesc usor si nu pentru ca as fi vulnerabila, predispusa, urata sau mai stiu eu ce, ci pentru ca sunt un umanist incurajator notoriu si care mizeaza pe asta. Pentru ca, pentru a castiga increderea cuiva, trebuie sa i te daruiesti intr-o masura, sa iti deschizi sufletul si sa spui pe sleau exact ce si cum. Banal sau nu, vreau mereu inovatie, si nu o chestie platonica. Recitesc ce-am scris si realizez ca nu are nicio noima, ca imi pierd sirul, ca am prea multe de zis si scriu prea lent, ca sar de la una la alta. La naiba, de multe ori mi-as dori sa ma fi dus la mate-info.