5 more days to go and I’ll become responsible for every action I take. Suna a cliseu, dar cam asta este. Mentalitatea nu se schimba la 18 ani; nu o sa ma astept ca peste noapte sa fiu alt om, sa ies din casa cand vreau, sa nu mai raspund in fata alor mei. Pentru ca asta ar fi o bazaconie mai mare decat cele 18 primaveri ale mele. Dar stau sa ma gandesc ce naiba este in capul acelor persoane care cred ca, o data fiind majori, lumea se va schimba la 90 de grade si vor fi cu totul alte persoane.
Ce-mi trece mie prin cap la ora asta este faptul ca voi fi responsabila pentru orice semnez. Daca pana acum, mai raspundeau ai mei de actiunile mele, acum s-a terminat cu treaba asta :-s Daca iau o amenda pe RATB si nu o platesc, ma duc in puscarie. Hm … deja devine ciudat.
Am avut timp sa reflect asupra unor chestii legate de mine si de cei din jur. Am fost acuzata de superioritate vadita. Bon! Dar, cum sa nu ma consider superioara fata de o masa de oameni in conditiile in care universul meu nu se rezuma la bani-masini-sex, care vad ca este preponderent? Aud lumea din jur ca se imbata de nu mai stiu de ei, asta la 17-18 ani. Personal, mi se pare ca perioada asta a cam trecut de ceva vreme. Pe la varsta asta mai trebuie sa iti si clarifici prioritatile in viata, sa vezi ce vrei, spre ce anume te orientez. Or, majoritatea ajung dupa ce dau BAC-ul sa nu stie la ce facultate dau si aplica la 8-10.
Nu ma ghidez dupa medii, note, BAC sau altceva, pentru ca sunt chestii superficiale, datorate unui sistem prost din care facem parte. Dar ma lovesc de incultura si indiferenta oamenilor. Si nu, eu nu ma consider o persoana culta, dar macar stiu ca Africa nu se afla in America, spre deosebire de multi altii. Ma uit cum bunele maniere nu mai exista. Tocmai asta vorbeam ieri in Hard Rock cu superviserul Alex ( multumim, Aleeeeex! ). Cum se poate ca un om la 17-20 de ani sa ii faca semn ospatarului cu “Baieeeteee! Ia vino incoa!”, cand ospatarul poate sa aiba si 25 de ani. Ce, daca el imi aduce sucul la masa, inseamna ca nu pot sa il respect pentru faptul ca munceste? Trebuie sa il tratez ca pe un ‘fraier’?
Ca asta este mentalitatea romanului. El este mereu cel mai tare, iar cei din jurul lui sunt fraieri. Iar acum, daca eu imi dau seama ca omul de langa mine este om ca si mine (ca sa folosesc o romana stalcita), nu inseamna ca sunt superioara? Daca am niste valori NORMALE, nu intru in aceeasi categorie? Ei bine, nu, nu sunt. Este pacat ca in ziua de azi normalitatea a ajuns sa fie egala cu superioritatea. Daca spun cuiva ca nu am chef sa imi petrec seara in Martin printre toti pastilatii si curvele Bucurestiului, mi se spune ca sunt cu nasul pe sus, desi eu prefer sa stau frumos la o cafea in Chicago, par example.
De ce daca nu plec capul la barfe si la ‘trendoseniile’ tarii asteia sunt acuzata ca sunt cu nasul pe sus? Sau daca mi se par aberante discutiile de genul ‘Auzi, X mai e virgin/a?’. Nu ma consider culta. Mai am multe de invatat, de citit, de aprofundat de care eu nu sunt multumita. Dar e aiurea sa ma consider normala?
