Adica cel ce nu poate fi exprimat in cuvinte. Vorba unei reclame de la o companie mobila: spunem aproape 1000 de cuvinte pe zi, dar numai 400 sunt spuse cu voce tare.
Chiar daca nu vrem, suntem loviti de sentimente. Suntem cu totii piese de sah pe marea tabla de joc a lumii. Suntem efemeri, poate maine ajungem sub rotile unei masini. Ce facem pentru ca ziua de azi sa conteze cu adevarat? Sa o marcam prin ceva?
Mie-mi place cand lumea imi zambeste pe strada. Cu totii stim zilele acelea in care nu ai chef de nimic, in care te simti asuprit de probleme, in care starea ta emotionala e undeva sub nivelul marii. De ce sa nu profitam? Cand am o zi de acest gen, vad pe cineva care face ceva ciudat. Fredoneaza o melodie, da din cap, joaca sotronul sau pur si simplu imi zambeste. Un zambet strengar, furat cine stie cum, dar care ma face sa raspund.
Iubesc lumea din jurul meu. Poate nu este acel sentiment pe care il cunoasteti cu totii drept iubire. Dar oamenii au atat de multe de oferit … Ne facem pareri, punem etichete, pentru ca este in firea noastra umana. Dar fiecare om ascunde ceva bun, trebuie doar sa ai timp, rabdare sa-l intelegi si sa-l descoperi.
M-am lovit de asta in ultimele saptamani. Am crezut ca am dreptul sa etichetez fara sa vad ce se ascunde in spatele acestei etichete. Am subestimat oameni care m-au ajutat foarte mult, dar am si supraapreciat oamrni doar pentru ca am vrut sa imi pun eu sperantele in ajutorul lor. Multumesc, Florin, pentru ca m-ai facut sa imi deschid sufletul in fata ta atat de sincer. Stiu, cuvintele nu conteaza, dar nu stiu cum s-o exprim mai bine.
Punand etichete, nu ne dam seama cat de mult marginalizam oamenii. Judecam numai dupa aparente, majoritatea dintre noi, si pierdem din vedere esenta.
- De ce sta aia cu ala? Nu vede cum e?
Cui ii pasa? Poate ca sub aparenta, sta persoana care il intelege cel mai bine, care stie exact ce vrea si cand vrea. Dar ce facem cand pierdem o persoana pe care o iubim, ne dam seama de greselile facute si vrem sa indreptam totul, dar nu suntem lasati?
