Doar …

Sunt momente in viata asta a noastra lunga si lata cand trebuie sa luam decizii; de tot felul: de la ce mancam azi pana la viitorul nostru, legat de vreun examen la o facultate. Dar, cu toate acestea, oricat de insignifiante ar fi, ele trebuie [ si nu TREBUIESC ] luate, pentru ca fac parte din noi, din acest tot imperfect care se numeste constiinta umana.

De fiecare data cand eu am luat o decizie, am incercat sa ma exteriorizez, sa ies din mine si sa-mi analizez totul din exterior, obiectiv, fara implicari. Si cat mai repede. Pentru ca sunt un fir de nisip purtat de vant, in adierea caruia ma duc, nu stiu incotro, dar ma las purtata de el.

In zilele noastre, nu se mai simte comunicarea; de fapt, aproape ca nu mai exista. Timpul si-a pus patina asupra ei si tot ce-a mai ramas din amintirea unei discutii fata in fata la o cafea este pur si simplu fotografia facuta cu ochii mintii. Nu mai vorbim nici macar cu noi insine; nu este semn de nebunie, este un proces de auto-cunoastere, nu inseamna ca sunt `triluliluuu` daca imi pun mie insami intrebari: ma analizez pentru a decide ce este cel mai bun pentru mine; fac o incursiune inauntrul mintii mele.

Vreau ca acum sa am libertatea de a decide ce e mai bine pentru mine, sa devin pentru un moment egoista, sa nu imi pese, sa ma pun pe un piedestal si sa ma venerez pe mine insami. Poate ca merit, poate ca nu, dar am nevoie de o linguseala proprie, care sa-mi hraneasca ego-ul in bataia luminii ceva de neinchipuit. Vreau sa ii zambesc soarelui, vreau sa rad cu pofta, fara sa ma gandesc la altceva, vreau sa tin pe cineva in brate fara sa aiba conotatii sexuale, vreau sa … iubesc fara limite, fara ingradiri, si … fara probleme.

De ce trebuie sa tin cont cand iau o asemenea decizie? O scoica implica doua parti, si un mijloc: doua persoane si ceea ce ii uneste. Cand ar trebui sa fie momentul in care sa nu ma mai intereseze de puntea ce ne leaga, de amintiri, de sentimente? Sa fiu capabila sa spun “NU” si sa redevin ceea ce am fost, fara sa mai tind spre perfectiune, sa fiu un adolescent plin de greseli si de teribilism, fara sa am probleme pe umerii mei, sa ma duc sa vad tara-n lung si lat, sa alerg dupa un fluture multicolor si sa ma joc cu el, sa ma rostogolesc in iarba si apoi sa il privesc in ochi si sa nu mai avem nevoie de cuvinte.

Pentru ca asta sunt, sunt o candela ce se zbate pentru a lumina cat mai mult si cat mai puternic, sunt un fluture plin de colorit, ce zboara din floare in floare pana la ultima clipa, sunt o pasare ce vrea sa zboare libera, sa fie deasupra ta si sa rada in sinea ei, ca ea are toata libertatea cerului si tu esti un simplu muritor.

Cand vei intelege toate astea, vei intelege si cine sunt.