I’n not the best … expect the worst.

Il citez aici pe Botzo pentru ca motto-ul e preluat de la statusul lui.
Totusi, mi-a dat o oarece idee.

Tendinta noastra umana este de a transcende spre ceva mai sus, chiar spre absolut daca am putea. Inconstienti chiar, suntem manati de instinctul nostru de a urca pe scara ierarhica atat de bine stabilita. Pentru ca noi, ca si oameni, ne tragem din animale. Doar cele mai bune gene se transmit mai departe. Cu toate acestea, valorile noastre, simturile noastre de supravietuire s-au alterat in modul in care au fost introduse principiile, asa cum au facut-o `Cele 10 legi ale lui Moise` [ si de aici o intreaga extrapolare. nu ma ocup de ea ].
Inca de mici, suntem invatati sa `fim primii`, indemna ce va fi accentuat pe masura ce vom creste. Primii la invatatura, primii la un concurs, primii care intra la liceu, la facultate samd. In ce masura conteaza totusi motivatia externa si cat cea interna? In mod natural, vrem sa fim mai buni, sa calcam in picioare, sa macelarim, dar cu toate acesta, cat la % din rol il are si societatea in care crestem? Probabil ca daca fiecare revista/ziar/publicatie pe care as rasfoi-o ar avea indemnul de `stai cuminte, intoarce si celalalt obraz`, ar fi altfel.
Personal, nu pot sa intorc si celalalt obraz. Nu suport sa imi fie ranit orgoliul, chiar daca intr-un mod subtil. Inca ma ghidez dupa principiul `care da primul, merge mai departe`. Barbar, primitiv. Si imi este in sange ca in clipa in care cineva ma raneste, sa ii intorc favoarea. As recurge la verbul ` a se razbuna`, dar .. nu neaparat. Un cuvant, o privire, o replica spusa la momentul potrivit este suficienta pentru a dobori un om cu un caracter slab. Avantaj eu.

Nu sunt cea mai buna, dar tind spre perfectiune. Nu sunt inteligenta intruchipata, dar ma cultiv, incerc sa aflu lucruri noi. Nu am experienta vasta de viata, nu am trecut prin multe, dar invat, merg mai departe. Nu iau poate cele mai bune decizii, dar imi asum raspunderea. Poate ca nu dau raspunsurile corecte mereu, dar sunt ale mele si consecintele lor se rasfrang asupra mea. Nu sunt mereu asortata, nu imi sta tot timpul parul drept, dar face parte din personalitatea mea.

Cat de mult trebuie sa ii induri omului de langa tine? Cum trebuie sa calci peste el? Si … in ce masura conteaza o prietenie? Pentru ca, cotidian vorbind, nu se mai pune accent; unitatea este care conteaza acum cand vrei sa aspiri catre `varf`. Spiritul de echipa devine un mare `bullshit`, pentru ca nu sunt capabili ca un singur om sa le rezolve problemele. Progres sau regres? Daca pana acum un singur om putea lua acele decizii, de ce maine, el va fi inlocuit cu o echipa formata din X insi? Asta presupune doua chestii:
a) ca pana acum persoana prima nu isi facea bine datoria si trebuie inlocuita. Atunci, de ce au tinut-o pana acum?
b) competenta celor X insi este cu mult superioara acelei prime persoane. Si, in conditiile de fata, de ce nu s-a gandit nimeni la decizia asta pana acum?

Daca eu am nevoie de o `armata` de oameni pe langa mine ca sa ma ajute la un proiect pe care eu l-as putea face si singur, poate chiar si mai bine, pentru ca ma ocup numai eu de el, devenind astfel mai bine inchegat, atunci inseamna ca respectul meu de sine trebuie sa scada, ca nu mai sunt la fel de bun pentru a-mi indeplini sarcina. Ceea ce inseamna un regres.
Momentan si, mai mult ca sigur, si in viitor, se pune accent pe `partnership`, pe comunitate si pe `teamwork`. Okey, toate bune si frumoase. Generatiile de astazi stau prea mult in fata calculatorului si nu mai ies din casa, ceea ce duce la o scadere a contactului cu lumea exterioara si, impliciti, o usoara salbaticire. Punandu-se accent pe termenul de `munca in echipa`, individul, ca o entitate bine definita, va trebui, fortat, sa socializeze sau va fi indepartat. Dezavantaj eu.
Mi se pare aberant. Toate cartile scoase despre `management`, `leadership` si alte chestii de genul asta, unde este multa vorbarie si unde nu se zice de fapt nimic, promoveaza munca privita ca un joc. Adica omul este un fel de copil mai matur un pic, care invata si el sa isi asume anumite responsabilitati. Dar, pana la urma, nu prea munceste. Hm .. ceea ce inseamna ca si pe mine, daca ma duce un pic capul, pot sa ma duc sa fac nu stiu ce chestie majora. Mda. Clar. Se duce lumea de rapa.

Vanator -> vanat. Relatie simpla. Invers nu se poate. Vanatul nu se poate intoarce impotriva vanatorului [ cu unele exceptii ]. In cazurile mai sus enuntate, inseamna ca atat vanatul, cat si vanatorul trebuie sa convietuiasca.
Si uite asa, in grupul asta de oameni `moderni`, ghidati dupa `legi de viitor` se mai gaseste cate unul de moda veche, care ii va calca pe capete pe toti ceilalti pentru ca stie DE CE, CUM, CAND, CU CE.

Sadic.